Pixul negru. Variaţiuni pe aceeaşi temă:”Nutzi-spaima…”

editorial (2)Prin 2011, preşedintele Băsescu plângea după o nouă Constituţie. Asta, pe care şi-o făcuse Adrian Năstase pentru sine, nu-i mai era trebuincioasă (încă) actualului preşedinte! Cu ajutorul ei preluase şi adoptase, ca util şi eficient, sistemul ticăloşit al făcătorului de Constituţie “personală”. Ba chiar propusese un troc Parlamentului. Eu renunţ la doi ani de mandat, dacă voi faceţi o nouă Constituţie. Prilej cu care Stelian Tănase relua titlul unei cărţi a lui Ioan Groşan, “Nutzi, spaima Constituţii.Jurnal de bordel”. Căci cărţile din cărţi se fac, nu-i aşa!? Nu am citit cartea, nu ştiu de ce are subtitlul Jurnal de bordel şi nu Jurnal de Cotroceni?!… Dar să revin la necesitatea noii Constituţii din punctul de vedere al patronului de la Cotroceni. Păi, în 2012 ar fi participat la alegeri. Aşa, fără Constituţie nouă, din 2014 până-n 2016 rămâne fără imunitate parlamentară. Nasol moment! Viaţă grea dacă Victor Viorel ăsta… Scuipă-n sân! După ce nici pe neamţul de la Sibiu nu mai poţi conta. Ca şi pe Ponta. Rimează…Că l-ai tot beştelit, ai asmuţit câinii pe el când ţi-a fost propus înlocuitor al veneratului tău Boc.Ţuţărul de-acum al madamei Nutzi…
Şi-atunci, iată-l pe preşedinte agent electoral al lui Nutzi! Şi nu unul oarecare, ci exagerat de activ, dezlănţuit, disperat! Nu mai ţine cont de nimic, de Costituţie nici atât, că oricum a terfelit-o ca pe-o buleandră în fân… Nutzi este singura şi marea speranţă, că-n următorii doi ani, fără colegiu, ea devine apărătoarea lui şi spaima lui Victor Viorel. Şi îl va proteja şi dânsa cum a făcut-o şi el. Singur a recunoscut într-o seară la omul lui, Turcescu, în emisiune, că a protejat-o pe Nutzi! Atunci când a mai zis că nu are rost să mai mintă; că-i va demasca pe candidaţii aflaţi sub acoperire…De parcă ar exista vreunul mai acoperit ca el. Dar nu-l va suspenda nimeni, cel puţin nu pesediştii!
Variaţiuni pe tema “Nutzi spaima…” a scris şi Cornel Nistorescu. Iar toţi cei care l-au elogiat pentru merite evidente după editorialul “Cântarea Americii”, s-au dat cu…deontologia de pământ, când au citit “puţii” în locul punctelor de suspensie. La noi în ziar nu a mai scris cuvântul acela… I-a zis doar “pupăză”. Aliată ei cu cucul…Pavelescu. Dar “doamna”, cu veleităţi prezdenţiale, nu a viut nici o jenă, nici o spaimă să stea, acum două duminici, cu Nistorescu la taclale, la TVR 1, despre ce va face ea ca preşedinte. Ca o pupăză…Care nu este vreo spaimă la propriu!
Dar spaima există! Şi este la Băsescu! Dacă Nutzi nu va fi “El presidente”. Şi nici tu coledzi, doi ani…

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Pixul negru. Variaţiuni pe aceeaşi temă:”Nutzi-spaima…”

  1. alinutza

    Nenea Stanciu ce ai cu Nutzy, ca eu numai cu ea as vota anul acesta? Daca ar fi alegeri la anul nu mai stiu cu cine as vota. Ca mai cresc si eu cu un an, mai creste si Nutzy cu un an…

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + șase =

ACTUALITATE
O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara         A încărcat mai mult lemn decât trebuia         Transport ilegal de lemne         Bătaie cu urmări grave         Lucrări recepționate pe strada Pietroasa din Deva         Concerte reprogramate, ca urmare a decretării doliului național