Pixul negru. Scriitorul R. Lal despre ratarea unor şanse istorice la Onoare

StanciuSigur, la”Pixul negru” pare cel puţin bizar a scrie favorabil, cu tentă de laudatio despre un scriitor contemporan; în viaţă şi foarte productiv literar! Dar culoarea pixului se suprapune culorii copertei unei cărţi a lui Romulus Lal, “Mari minciuni istorice”.Însă şi conţinutul acestui volum, mai mult de publicistică decât literar, se înscrie în temele favorite ale… pixului negru. Mai întâi însă, constat cu surprindere că Romulus Lal, ziarist, publicist, om de cinema, scriitor, hunedorean sută la sută, este destul de puţin cunoscut tocmai la el acasă, cum s-ar zice. Deşi a lansat destule cărţi şi la Deva. E drept, probabil că lansările respective, nefiind sub patonajul…publicitar al Bibliotecii judeţene “Ovid Densusianu”, nu au fost expuse vederii potenţialilor cititori.
De curând, pe 23 mai, Romulus Lal a împlinit 80 de ani. La mulţi ani, Maestre! Colegii de liceu, câţi mai sunt în viaţă, l-au sărbătorit la el acasă, la Porcurea, pe numele vechi al locului natal. Apoi, sâmbătă, la Deva, în sala lansărilor… prieteneşti de carte , în absenţa totală a reprezentanţilor presei! Iată că pixul negru are şi aici, unde vorbim de un literat, teren de scrijelit. Dacă presa, din motive ce nu ne intereseaţă, a ratat şansa de a prezenta publicului un scriitor la maturitate şi de o vigoare inetelectuală de invidiat, citim, în …cartea neagră a miniciunilor istorice şi despre mari ratări ale şanselor istorice la Onoare! Capitol pe care-l începe cu subiectul-personajul central al momentului: Victor Ponta. Şi, scrie R.Lal:”Să fantazăm pe următoare schemă ipotetică: prim-ministrul României se întoarce de la Bruxelles cu o listă de unsprezece porunci ultimative, formulate de Înalata Poartă, privind treburi interne, de competenţa exclusivă a instituţiilor democratice ale ţării.El ar fi adus la cunoştinţa guvernului condiţiile dictate de preşedintele Comisiei Europene, apoi, deopotrivă, Parlamentului”…
Fantazarea continuă şi se ajunge la concluzia:”Un bărbat de stat, ferm, neînduplecat, în deplină legalitate, în deplin spirit european …a acceptat tacit dictatul, care era împotriva statutului de membru al UE, împotriva legii şi statului de drept. O umilire a poporului şi ţării! A acceptat statutul de ţară ocupată politic, de ţară de rangul doi”…
Cam asta s-a şi întâmplat! Victor Ponta a ratat însă de mai multe ori şansa la Onoare; şansa de a se fi ridicat la statura unui bărbat de stat. Mai are o şansă…
În cartea sa neagră, Romulus Lal mai menţionează, printre alţii, şi o înaltă faţă bisericească aflată în aceeaşi situaţie, la candidatura pentru înălţerea în scaunul patriarhal…Care cunoştea bine precaritatea sănătăţii celuilalt candidat. Şi, printr-o cedare aşteptată de mulţi ortodocşi, ar fi revenit după ridicarea la Cer a mitropolitului Clujului…
Adrian Păunescu a păţit la fel ca Barolomeu Anania. Poetul obţinuse cel mai mare număr de voturi dintre toţi candidaţii parlamentari ai judeţului Hunedoara! Senator a ajuns un necunoscut…Care şi el putea…Dacă…Dar, a ratat şansa la Onoare. Noroc că nu e singurul. Dimpotrivă, cei care ratează sunt mai…deşi!(iun.2015)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − nouă =

ACTUALITATE
Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”