„Despre presă se pot spune multe, şi bune şi rele. Una peste alta, bine că există şi că, orice s-ar zice, e liberă. Dar, parafrazînd vorba istorică a revoluţionarilor noştri: fiecare publicaţie „îşi ia singură raţia de libertate”. Singură, adică după priceperea, gustul, calculele şi strategiile proprii”-spunea, mai an, domnul Andrei Pleşu, cu referire la goana după rating. Iar preocuparea dânsului pentru starea presei noastre de azi nu trebuie decât să-i îndemne pe toţi cei care fac şi trăiesc într-un fel din jurnalism să ia aminte! Că meseria lor este într-o margine de drum gloduros. Ca toată viaţa trăită acolo unde folclorul românesc, nesăţios şi nesănătos de orgolios, propagă ziceri, adică proverbe şi zicători aproape minicinoase. Precum:” Neamul nostru-i neam cu minte/ Nu te-nşală, nu te minte!” Ete, pleosc!
Cel puţin de când mă ştiu, nu prea găsim, nici în istorie, cel mult în balade şi poveşti patriotico-eroice, susţineri temeince a enunţului privind vrednicia neamului. Însă trăim cu toată fiinţa, cu voluptate chiar, şi tot ce derivă din această să-i zicem naivitate, trăim ceea ce „ne spune presa”! Înghiţim cu inconştienţă, chiar cu plăcere şi ne lingem pofticioşi pe buze, după tot ce ne convine, ne place, ne bucură, ne înduioşează din ce citim, auzim şi vedem. Mai ales din ce vedem la televizor! Fără a constata că jurnalismul, mă rog, presa, se face şi pe coordonata: „Nu contează ce scriem, mulţi citesc, puţini pricep, noi ne facem meseria!” Sigur, asta sună a dispreţ faţă de cititori. Şi chiar asta este, în majoritatea sa, presa de azi!
Sunt rare publicaţiile, tipăriturile, că despre emisiuni de televiziune, care să fie preocupate de aspectele serioase, responsabile ale acestui neam care-şi fabrică folclor onorant, nici nu poate fi vorba! Cu două-trei excepţii. Una este publicaţia „Sinteza”, care apare la Cluj. O numesc doar, nu o recomand celor ce citesc presa de pe tarabe. Pentru că nu vor pricepe nimic. Sau celor ce nu pot trăi fără emisiunile de gang, deochiate ale televiziunilor generale. Între care TVR nu se numără, fiind încă pierdută din propria-i glorie trecută. Chiar când emitea doar două ore. Din care jumătate era omagiu celui împuşcat, dar rămânea jumate în care spunea ceva. Iar Festivalul „George Enescu” este anual. Ca şi galele premiilor UNITER ori APTR. Când şi TVR mai spune câte ceva…În rest, reluări de reluări din arhive. Pentru care se plătesc drepturi de autor şi de redactare prezentatorilor de azi…Singurele emisiuni serioase, cam două, şi cam reluate şi ele, sunt programate după ora 23…
Recitind primul alineat-citat, nu sunt la fel de sigur că domnul Pleşu poate fi mulţumit că „bine că există” şi că „e liberă”. Presa ar trebui să fie liberă să spună adevărul! Inclusiv cea deochiată. Nu mai vorbim de ziarul care poartă acel nume…Or, adevărul este marea absenţă din presa liberă! Atât de liberă…
Nicolae Stanciu
Pixul negru. O mare absenţă din presa liberă!
