Pixul negru. Aleși cu mașinăria…Soției perfecte?!

Se vântură ideea că arestarea primarului Sorin Oprescu ar fi o făcătură cu mână forte, pentru eliminarea lui de la o nouă candidatură. După ce, la finele săptămânii trecute am văzut și principalii candidați și popularitatea lui Oprescu dinaintea încătușării, peste 50 la sută, înclin să cred că ideea unui scenariu pentru scoaterea lui din cursă pare posibilă. Cei mai bine plasați candidați, după Oprescu, Cristian Bușoi, Ludovic Orban, Petre Roman se situează la 30 procente în sondaje. Dar mai sunt variante și cu candidați din afara PNL, cum ar fi Nicușor Dan… Zicea Nicolăescu, fost ministru al Sănătății. Iar domnul Blaga, deșcă bătrână pe frontul politicii dâmbovițene, caută încă “un candidat cu profilul domnului Iohannis”. Deci este exclusă varianta ca, de pildă, Cristian Popescu-Piedone să fie candidatul din afara PNL…Dar candidează de la PC.
Pe de altă parte vine Traian Băsescu și ne asigură că dânsul ar merge pe mâna Udrei. Eu cred că nu numai pe mâna ei…Dar am adus vorba pentru a întreba din nou, evident degeaba, dar îmi face plăcere să repet întrebarea: Cine și ce mai vrea Băsescu ăsta, de e toată ziua pe televizor; dă sfaturi, ne învață, îl învață și pe președintele Iohannis să se opună cifrelor impuse de Europa-mamă, privind primirea noilor migratori???…Că el s-ar fi opus categoric! Arătați-mi însă o singură opoziție a sa, într-un deceniu de președinție, la ceva ce ni s-a trasat de la Bruxelles sau Strasbourg! Ba mai mult, aș zice că uneori nici nu știa ce se discută acolo, ori oferea el. Ca de la…el, de-acasă. Eu înțeleg că dintre cei 134 de jurnaliști băsiști, inventariați odată, încă mulți se încăpățânează să-l țină pe sticlă, nici un apropo la bunicul din geam! Probabil că dintr-un înalt simț al datoriei. Sau, al datoriilor?…
…Dar toate aceste speculații, inclusiv, mai cu seamă, cea din capul articolului, cad! Dacă e adevărat ceea ce ne spune un serial tv. american-“Soția perfectă”, inspirat, se spune, după un scandal politico-sexual real, petrecut în California. La un moment dat, avocata Alicia Florrick (interpretă Julianna Margulies), damă bine, bună, profesional și amantă încă atrăgătoare, candidează pentru postul de procuror general al Californiei, deținut mai înainte de soțul ei. Până ce a fost implicat într-un caz fraudulos. La capătul campaniei a fost declarată perdantă. Iar partidul ce o susținea îi cere să se retragă. Pentru că la mașinăria electronică de numărare a voturilor au fost “aleși” și alți doi oameni ai partidului, unul ca senator, o renumărare a voturilor, cum a cerut ea, era exclusă! Partidul nu putea pierde acele două posturi politice. Așa că a eliminat-o pe Alicia. Pe baza mărturiei unui elector “foarte important”, că ea personal și staff-ul său de campanie au mituit electoratul…
…Abia acum l-am înțeles pe Adriean Videanu când îl invita pe Viorel Hrebeciuc la mașinăria lui de numărat voturi, să-i arate cum se câștigă alegerile…(Sept. 2015)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 4 =

ACTUALITATE
Viceprimarul din Bănița a fost condamnat. Rechizitoriul accidentului în care a murit un motociclist         Brandul Sense lansează campania aniversară „10 ani de modă românească”         Uniunea Națională a Notarilor Publici din România – Ziua Porţilor Deschise         Premierul Mihai Tudose se va afla într-o vizită de lucru în Hunedoara         Sentință definitivă pentru bătăușii din centrul Devei         Jandarmii montani au fost testați în Cheile Tăii         Ștafeta Veteranilor va trece prin Deva         Situația contractelor de deszăpezire pentru drumurile naționale din vestul țării         Cum a evoluat în 25 de ani populaţia marilor oraşe din judeţul Hunedoara         Decembrie ’89 pe mai multe voci         Rectorul Radu Sorin este cel mai bine plătit profesor din Hunedoara         Tomograf nou achiziționat de Spitalul din Hunedoara         Bine că ești tu deștept! Alegeri în Deva. Conspirație, transpirație și clăbuci         Liviu Gabriel Dumitru va fi noul șef al Școlii de Agenți din Cluj – Napoca         Copil accidentat grav după ce s-a electrocutat pe un pod din Hunedoara         Intensificarea traficului de pasageri pe Aeroportul din centrul ţării         Ministrul Carmen Dan a convocat comisia tehnică centrală pentru alegerile parțiale din luna noiembrie         Un bărbat de 71 de ani s-a urcat băut la volan și a produs un accident         Hoți care au devastat calea ferată prinși de Poliție         O tânără s-a spânzurat în locuința ei din Deva