Mizeria și rara prospețime

Mai proaspeții candidați la primării din județul Hunedoara au o misiune extrem de dificilă, în care va conta foarte mult cât de bine știu să-și impună personalitatea în fața comunității, dar va conta, de asemenea, rezistența la presiuni pe care mulți dintre ei nici nu și le imaginează. Aceste presiuni vin din partea unora dintre „încremeniții în proiect”, personaje care au ajuns la convingerea că fotoliul de primar le este destinat pe viață, chiar dacă, în timpul mandatului (mandatelor), nu au făcut mare lucru, ba chiar au stricat multe lucruri care erau bune.
Este foarte clar faptul că experiența în genul de politică ce se face în județul Hunedoara va cântări greu în balanța campaniei electorale. Pentru că, în județul Hunedoara (dar nu numai aici, evident), politica, mai ales în anii electorali, se face cu cele mai slinoase metode ce pot fi imaginate, în foarte multe cazuri. Armele celor bine ghiftuiți după ospețele regești la care au luat parte conducând administrația publică locală sunt delațiunea ordinară, promovarea de informații false despre contra-candidați (inclusiv cu atingere la viața personală, pentru că nu există rușine), mita electorală împământenită pe veci, traseismul politic acoperit și difuzarea de informații apocaliptice de genul „a fost cum a fost cu mine, dar fără mine muriți cu toții”. Cine crede că această campanie din acest an, de la „locale”, va fi văduvită de această mizerie, se înșeală.
Să dăm doar câteva exemple pre-electorale, proaspete ca și candidații ce vor avea nevoie de nervi tari. La Mărtinești, așa cum a explicat un coleg de la investigații recent, după modelul 2012, și în 2016 se pare că populația comunei crește brusc cu câteva sute de suflete, toate apte de vot, număr suficient pentru a pune, odată cu ștampila, un primar în comună.
Într-o altă zonă, mai minerească în povestea ei, un „hârșâit” al politicii pe sistem hunedorean dă țeavă la zvonuri că un contra-candidat are bube mari penale, de ajunge omul să umble cu cazierul curat în mână, să spele, dacă poate, mizeria dinainte de alegeri.
În buricul județului, primarul, bucuros de blatul cu adversarii politici, care îl lasă în pace încă o rundă, a descoperit, brusc, după câțiva ani de combinat prin birouri, că există cetățeni și îi tot înghesuie în dosul blocurilor sau la adunări tovărășești, la „mita prostului” – cum i se mai spune acestui tip de manipulare la firul alegerilor, „prostul” fiind considerat, evident, cetățeanul, care mai mușcă o dată din gogoașa râncedă a politicienilor. Tot aici, în buric, s-a ajuns, pentru discreditarea unui contra-candidat cu șansă uriașă, la mizeria de a fi făcute manipulări om cu om, de o rară grețoșenie – vă amintiți episodul „psihologul-sociolog” operând pe creier alegătorii lui Mircia Muntean.
În altă zonă, cu bulbuci fierbinți, un „comunist de nemutat”, cum i se mai spune, latifundiar în fiecare celulă, se pare că și-a pregătit o listă de delațiuni de răspândit șobolănește, mai ales pe la birturi, murdării care merg până la atacul la persoană, pentru a-și discredita un adversar tânăr, care îl poate bate și cu ochii închiși, dacă cetățenii iau în serios în ce hal a ajuns zona. Și exemplele pot continua.
Important este să subliniem faptul că, chiar dacă sunt valoroși, chiar dacă au proiecte extraordinare, chiar dacă sunt cinstiți, candidații prospăt intrați în mizeria politică hunedoreană vor avea nevoie de rezistență mare la „uzură”, pentru că nedezlipiții educați în golăneală politică nu vor avea nicio rezervă în a încerca să-i murdărească și să-i lovească în cele mai josnice moduri. Pe acești candidați, cei care merită, trebuie să îi sprijine mai ales comunitățile din care fac parte, pentru că ele sunt cele care fie vor trăi în continuare în sărăcie și lipsă de speranță, fie măcar vor încerca schimbarea, încercând speranța încă o dată.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 3 =

ACTUALITATE
A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec