Unul dintre cele mai periculoase discursuri din ultimii ani – din punctul nostru de vedere -, exagerat pus pe tapet acum, în zilele ce au urmat tragediei de la clubul bucureștean „Colectiv”, este cel prin care vinovățiile directe sunt translatate de la responsabilii verificabili, către conducătorii de autorități și instituții, oricare ar fi ele. În mod radical, fără a se accepta argumente, se solicită pedepsirea de sus în jos, cu măsuri egale.
Mai exact, am observat înverșunarea cu care vocile critice, solicitând „dreptate cu orice preț”, consideră, de exemplu, că primarul unei localități sau sector de capitală este responsabil în solidar sută la sută cu absolut toate acțiunile angajaților primăriei respective. Asta pentru că semnătura primarului apare pe documente. Dacă ne aducem aminte de mai multe reacții sociale românești, am observat aceiași radicală învinovățire și în cazul demnitarilor de rang înalt – miniștri, prim miniștri și chiar președintele României -, încărcați cu răspunderea unor indivizi din piramida ierarhică ce au abuzat de funcția lor.
Să facem, acum, o mică observație… mare. Una este povestea unui ministru ca Elena Udrea, pentru care anchetatorii au găsit relații directe cu diverse infracțiuni, dialoguri periculoase și mărturii, alta este povestea unui primar de sector care, între alte sute de documente, a semnat, la final, și unul de autorizare a unui club de distracții. Tare aș dori să aflu cum înțeleg vehemenții adepții ai lapidării unui edil capacitatea fizică și de timp a unui primar de a merge și a verifica absolut toate verificările și controalele făcute de subordonații săi.
Dorința publică – de înțeles doar ca perspectivă teoretică de drum lung -, care vizează demolarea dintr-o lovitură a tuturor actualelor structuri administrative, de la nivel de comună, până la nivel guvernamental și parlamentar, reprezintă doar un impuls anarhic absurd. Cu atât mai mult cu cât acest impuls către anarhie, văzută ca o beție la aniversări, nu este însoțit de o la fel de mare lovitură cu un pachet complet de oameni noi care să înlocuiască, la secundă, totul.
Un viciu important al funcționării societății românești este și judecată pripită, grosieră, fără fundament. Cetățenii, mai ales atunci când sunt presați în mase de manevră, se transformă într-o ceată de războinici fără țintă, care nu văd înaintea ochilor decât „la rasul solului”: totul trebuie să dispară, dar nu se știe bine de ce și cu ce se înlocuiește. Astfel de „pachete de masă” sunt preferatele politicienilor, pentru că pot fi îndreptate împotriva oricui, oricând, nu au nevoie de argumente, ci doar de agitatori bine instruiți și de lozinci tunătoare. Or, tocmai „despachetarea” acestor mase de manevră și ordonarea indivizilor în grupuri funcționând potrivit unui ideal limpede, unei ținte bine întemeiate, reprezintă reașezarea anarhiei în formatul societății civile despre care vorbeam ieri.
Cultivarea agresivă a „cetățeanului justițiar”, a judecății pripite și fără temei, poate săvârși, în societatea românească, daune greu de reparat și poate menține România în anacronism și falsă democrație încă multă vreme.
