JURNAL VIRTUAL. O poveste despre ură

danielgutaUna dintre scenele fascinante care mi-au rămas în minte după ce am citit Contele de Monte Cristo, de Alexandre Dumas, a fost cea a execuţiei la care erau programaţi doi prizonieri ai unei închisori din Roma. Cele două execuţii precedau carnavalul din acele vremuri, aşa că nu mai e nevoie să spun despre cum erau aşteptate de gloată. Ce m-a impresionat mai mult a fost scena în care unul dintre prizonieri a fost înştiinţat că va fi graţiat de la pedeapsa ce i-ar fi adus moartea. Vestea a picat ca un trăznet peste colegul de suferinţă al deţinutului care urma să fie liber.

„Creatura omenească ce va muri este furioasă că semenul său nu moare o dată cu ea şi, dacă ar lăsa-o liberă, l-ar sfâşia cu unghiile şi cu dinţii în loc să-i îngăduie să se bucure de viaţa de care ea va fi lipsită… Duceţi două oi la măcelărie, doi boi la abator şi faceţi unul dintre animale să înţeleagă că tovarăşul său nu va muri: oaia va behăi de bucurie, boul va mugi de plăcere, dar omul pe care Dumnezeu l-a făcut după chipul său, omul căruia Dumnezeu i-a impus ca primă, unică, supremă lege dragostea de aproapele său, omul căruia Dumnezeu i-a dat glas pentru a-şi exprima cugetarea, ce va striga aflând că tovarăşul său e salvat? Un blestem!”, scria Dumas, dând glas gândurilor sale prin vorbele Contelui de Monte Cristo.

Nu ştiu dacă fragmentul din povestea scriitorului francez Alexandre Dumas poate fi rezumat în zicala românească „să moară şi capra vecinului”, dar în ultimul timp văd astfel de scene ale invidiei şi răutăţii crunte peste tot în jurul meu. Mă întreb ce le poţi spune unor oameni care se ghidează în viaţă după ideea acestei zicale, oameni care nu mai pot de grija celor din jurul lor, cum se spune, încât mai degrabă i-ar vedea pe ceilalţi nefericiţi, decât s-ar vedea pe ei fericiţi. Mi-e greu să le înţeleg ura.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr