JURNAL VIRTUAL. Liniştea Hunedoarei

danielgutaLiniştea domneşte peste Hunedoara. Unii ar spune că e de vină toamna şi ploile care închid treptat terasele oraşului, acele puţine locuri „de distracţie” ale hunedorenilor în afara celebrelor festivaluri şi petreceri stradale. E aşa linişte că s-ar putea auzi toate strigătele de nemulţumire ale localnicilor. Dar cine mai strigă acum, „pe vremea asta”? Mult lăudata societate civilă a dispărut din peisaj. Dar unde?, se întreba retoric un jurnalist de la un ziar concurent, după dezvăluirile despre poluarea cu deşeurile de plumb depozitate ilegal în oraş. Poate oamenii au obosit să tot ia atitudine faţă de problemele comunităţii. I-au lăsat pe politicieni să o facă.

Hunedoara a ajuns un oraş în care, culmea, oamenii politici locali ţin loc de societate civilă. O fac, bineînţeles, în aplauzele furtunoase ale unui public, afectat, în rest, de indiferenţă. Dar în ce oraş civilizat s-a mai pomenit ca membrii comunităţii se plângă de dorul politicienilor sau să le închine ode de recunoştinţă? Probabil, dacă există un astfel de loc, ar fi unul cu oameni politici excepţionali, cu ajutorul cărora societatea a înflorit. Dar în Hunedoara nu e cazul.

Acum ceva timp îmi plăcea să cred că municipiul din umbra Castelului Corvinilor e unul în care exista o aşa-numită societate civilă, gata în orice moment să reclame problemele cu care comunitatea se confruntă. Cel puţin în comparaţie cu localnicii mai „blazaţi” ai Devei. Lucrurile s-au schimbat cu totul. În Deva, oamenii „au coborât în stradă” pentru a pune întrebări autorităţilor. Cel mai productivi sunt membrii Asociaţiei Civitas. Sesizările lor legate de modul în care se face reabilitarea cetăţii, de proiectele parcărilor din oraş şi ale pistelor de biciclete, reclamaţiile privind locurile de joacă pentru copii, zonele verzi sau tăierea copacilor din curtea Episcopiei Devei şi Hunedoara au fost transfomate în mare parte în dezbateri publice. Tot la Deva, localnicii au coborât în stradă pentru a-i premia pe oamenii care pot fi luaţi ca modele, de comunitate. O fac în fiecare sâmbătă, de peste jumătate de an, simbolic şi dezinteresat, iar gestul lor aduce însăşi valoare oraşului.

În Hunedoara, oraşul în care politicienii locali ţin locul societăţii civile amorţite, liniştea e la ea acasă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + șaptesprezece =

ACTUALITATE
Șoferul implicat într-un accident grav la ieșirea din Deva a murit         La Costești. Țurcana – Regina Munților – 2017 (FOTO + VIDEO)         Eveniment cultural. Un dar oferit celor mici         Cartierul ridicat în comunism pe muntele de fier primește o nouă șansă         Portofel pierdut, restituit păbugaşului de poliţiştii locali         Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni