Vestea comasării câtorva licee din Deva este mult mai mult decât o luptă de orgolii ale elevilor sau ale cadrelor didactice. Nemulţumirile pot fi în parte justificate – atât ale elevilor cât şi ale profesorilor. Cu tristeţe trebuie însă spus că ele sunt acum inutile. Comasarea liceelor Decebal cu Traian sau Mincu cu Hurmuzescu este necesară şi absolut justificată. Inspectoratul şcolar sau Primăria nu au altă soluţie. Se pot, desigur, discuta multe, momentul ales sau combinaţia optimă, dar comasarea în sine, ca procedeu de supravieţuire economică, a devenit inevitabilă. Ea decurge nu din necesităţi locale, ci din politici naţionale viciate ani de zile, ale căror rezultate încep să se vadă din ce în ce mai dramatic. O să încerc să argumentez. Nici măcar nu e prea complicat.
Primele comasări de şcoli – cel puţin la Deva – au început în urmă cu câţiva ani. Şcoala generală Regina Maria a dispărut, înglobată fiind în Liceul pedagogic Sabin Drăgoi. Amânată, comasarea liceului Traian era doar o chestiune de timp. Comasările nu convin nimănui, elevii sunt îngrijoraţi de noile standarde, profesorii se gândesc la noii şefi şi la locurile de muncă, Primăria s-ar putea bucura că face economie, dacă această economie nu ar fi de fapt determinată, real, de continua pierdere de populaţie a oraşului. Comasările sunt dictate de necesitate – nu mai sunt destui elevi! Şi din păcate, nici o redresare nu se întrevede. Pe de o parte, nivelul naşterilor a scăzut foarte mult, fără ca vreun semnal de alarmă, din puţinele câte au fost, să fie luat în serios. Prea era incitantă cearta continuă din politica românească pentru a avea noi timp de mofturi demografice. Pe de altă parte, Deva, din starea lui de oraş mediu, a fost de ani de zile expus unui fenomen care nu a fost tratat responsabil. Puzderia de supermarketuri nu a fost suficientă pentru a compensa dezvoltarea adevărată a oraşului, prin investiţii de mare anvergură în producţie şi nu în consum, singurele care erau de natură să garanteze locuri de muncă sigure şi bine plătite – atât cât se poate în România. Deva s-a dezvoltat aproape exclusiv pe consum.
Cu natalitate scăzută, oraşul s-a văzut confruntat şi cu continua pierdere de populaţie, în special tânără, fie plecată în marile oraşe, singurele care mai supravieţuiesc la nivel rezonabil, fie în străinătate, în căutarea unei vieţi mai bune. Nimic nu indică oprirea exodului. Am mai scris despre faptul că în 2002 Deva avea 70.000 de locuitori, iar în 2011, ceva mai puţin de 57.000! 13.000 de locuitori pierduţi în mai puţin de zece ani, este de-a dreptul alarmant. Deva va mai atrage o vreme tineri din satele din împrejurimi, şi ele confruntate cu o masivă scădere a populaţiei, apoi nu va mai avea de unde să se „alimenteze”. Dar absolvenţii vor pleca în acelaşi ritm spre centrele universitare mari din ţară şi străinătate sau spre oraşe unde nivelul de trai este mai ridicat. Opinia mea este că în acest moment nici varianta universitară nu mai este fezabilă – trebuia aplicată tot acum vreo zece ani, înainte de începutul plecărilor în masă. Nu mai avem nici elevi pentru licee, de ce şi-ar deschide o universitate porţile la Deva? Cu populaţie redusă, fără tradiţie, nu ar fi atractivă pentru studenţi, care ar prefera fără ezitare oraşe precum Clujul, Timişoara sau Bucureştiul. Deva a preferat să se scalde în apa călduţă a facultăţilor neperformante, cu aşa-numitele secţii IDD, şi trebuie spus, cu tot riscul, că investiţiile au fost mai degrabă mofturi tiribombiste ale fostului edil-şef decât parte a unei viziuni – pe care, de exemplu, Alba Iulia a avut-o!
Comasările devin boli acute ale sistemului educaţional, parte a problemelor reale cu care se confruntă specific oraşele mici şi medii ale României. Din ce în ce mai multe vor intra în grupul de localităţi de tip oraş unde nu se întâmplă nimic. Deva nu-şi va recăpăta prea curând populaţia plecată, dar există încă grupuri care cred că oraşul poate fi menţinut interesant şi atractiv. Depinde cât mai rezistă aceste grupuri şi în ce mod vor fi înăbuşite de incompetenţă.
