Cuvinte Libere. Scrisoare domnului primar al Devei…

Acum, vă spun corect, domnule primar Oancea, nu aș vrea să numerotez scrisorile… Sper, îmi doresc să fie prima și singura. Să nu ajung ca mai demult, azi mi se pare chiar demult de tot, când unui predecesor, căruia i-ați fost viceprimar, i-am adresat… scrisoarea a treia. Bineînțeles, și aia rămasă fără răspuns, la fel ca primele două… De asemenea, sunt încurajat și de faptul că, spre deosebire de perioada mandatului rivalului dumneavoastră din recenta campanie electorală, pe care l-ați învins meritat, în care am trimis pe e-mail mai multe sesizări și petiții, toate rămase fără răspunsuri, actualmente serviciul cu pricina funcționează ireproșabil! Precizez, însă, că la rezolvarea unor chestiuni de interes citadin am apelat la colegialitatea Antenei 1 Deva, sau amabilitatea doamnei Gabriela Mărginean, care l-au lămurit pe primar asupra măsurilor ce se cuveneau a fi luate de serviciile primăriei…
Vă adresez aceste rânduri, domnule primar Florin Oancea, cu nădejdea că în timpul rămas din scurtul mandat ce-l dețineți veți reuși ca, pe temelia experienței anterioare acumulate în slujba urbei, din diversele poziții deținute, să vă legați numele și puterea dată de electorat de eternizarea amintirii unor personalități de primă vizibilitate ale orașului ce-l păstoriți. Chiar dispăruți fiind! Oameni care au marcat evoluția și istoria orașului. Cum ar fi doctor docent Octavian Floca, erudit istoric și om de cultură. Și, dacă muzeul orașului, județului nu poartă numele celui care ani de zile a coordonat editarea și tipărirea volumelor Acta Musei Devensis, măcar o stradelă din oraș ar fi elegant să poarte numele dascălului. Poate chiar aleea pe care a locuit. Care și așa poartă un nume vetust, Aleea Patriei, într-o vreme în care în România pari naționalist dacă pomenești cuvântul patrie…
De asemenea, vă repet sugestia dintr-un alt text de ziar, de a eterniza memoria arhitectului Cornel Florea, înțelegând că atunci erați ocupat cu campania electorală. Și revin amintind că noul centru, acum deja mai vechi, de la corso-ul antebelic, la blocul turn, plus edificii importante – Casa de Cultură, hotelurile Sarmis și Deva, clădirile IPH și CEPROMIN- sunt creații ale grupului condus de arhitectul Florea. Și mi se pare normal ca o stradă, o piață, să poarte numele său. Poate chiar Piața Victoriei, care ea însăși a rezultat din planul edilitar-urbanistic creat de reputatul arhitect. Care s-ar putea reboteza chiar Piața Victorie-Arhitect Florea. Mă rog, e o sugestie, dar important rămâne ca dumneavoastră personal să vă asumați o inițiativă în acest spirit. Cu atât mai mult, cu cât vorbim despre unul dintre primii membri re-fondatori, în 1990, ai partidului sub culorile căruia sunteți primar!
Vă mulțumesc pentru atenție! Și am mari speranțe…

Comentarii FB

comentarii




4 Răspunsuri la “Cuvinte Libere. Scrisoare domnului primar al Devei…

  1. Nicolae Stanciu Autor articol

    Vă cer scuze, domnule primar. În goana… tastaturii se mai întâmplă. Pe vremea pixului atenția era mai în ton cu vârsta. Scuze!!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”         Proteste la ArcelorMittal Hunedoara