Cuvinte Libere. România și integrarea în Europa

StanciuÎmi amintesc cât de nedumirit ascultam, la orele economie politică capitalistă și socialism științific, cum capitalismul occidental, ajuns la stadiul de imperialism, a acaparat teritorii, colonii și dominioane, în… țările calde. Păcălindu-i pe băștinași cu oglinjoare, mărgele colorate din sticlă și alte nimicuri, cu care le luau ochii popoarelor înapoiate. Acum nu mai sunt nedumirit! Ba, am senzația că trăiesc la propriu aceleași păcăleli. Înșelăciuni, tentative ale unora de a ne considera înapoiați, proști, tâmpiți. Buni de dus de nas, cu vorba și cu imaginea filmată, televizată cu abnegație repetabilă… Ni se flutură cel puțin de cinci ori pe zi, la toate televiziunile de… neștiri, o reclamă perfect idioată. Cu o mamă și o fiică (până de curând era și un tată râzând tâmp, cu ochii beliți, fascinat de minune!), excitate în fața minunii care topește tubul unui sortiment de hârtie igienică.
Un fel de mărgele colorate pentru proști… Cineva ne vrea idioți – zicea, cândva, Papandreu. Din contul căruia s-a… decontat criza Greciei, pentru a nu fi implicată răspunderea UE. Dar, ieșirea Marii Britanii din UE, prin referendum, confirmă adevărurile rostite de grecul mazilit. Cineva ne vrea, mai cu seamă pe noi, românii, idioți! Iar misiunea acelor CINEVA nu e foarte grea. Românii participă cu slugărnicie, imbecilitate și… entuziasm la efortul de idiotizare a românilor înșiși!
Ca unul, dintre cei tot mai mulți, sătul să audă de la Bruxelles că suntem niște proști, adică niște de-ăia ce se bucură că un carton se topește în WC-u, mă fălesc și sunt fericit că am fost trăitor și contemporanul altei… Românii! România care, îmi place nespus să repet, concura cu SUA și URSS la exportul de utilaj petrolifer și de foraj… Care producea 10 milioane de kiloWatt-i energie electrică, 400 000 tone de aluminiu, 71 000 de tractoare; a construit uzine de tractoare în Iran și Siria, care produc și azi, uzina de la Brașov, nu! Platforma atomică de la Măgurele, Betatronul, de creație franceză, avioanele de origine engleză ROMBAC, locomotive electrice după patent elvețian la Craiova, motoarele și reductoarele de viteză de la Reșița, după licența germană Renk, Centrala atomoelectrică de la Cernavodă, proiect canadian, cea mai pură apă grea la Drobeta Turnu Severin, acum uzină falimentară, care lasă orașul fără căldură; a treia țară din lume, după SUA și Japonia care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de 110 tone; singura țară, împreună cu Japonia, care produceau șuruburi cu bile pentru industria nucleară și aerospațială și… Ce să mai reproduc din statistici? Oficiale, nu propagandistice! Toate cele aminite și atâtea altele, care nu mai încap într-un articol de ziar, demonstrează și confirmă că infrastructura industrială a țării situa România, în anul 1989, între primele 10 țări ale Europei! Adică, atunci România era cu adevărat integrată în Europa asta! Care începe să se dezintegreze. Și din cauză că românii râd prostește privind cum se topește un tub de carton în budă… Unde ne și aflăm!

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Cuvinte Libere. România și integrarea în Europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × doi =

ACTUALITATE
A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec