Al doilea Erou al Muncii Socialiste din Combinatul Siderurgic Hunedoara a fost maistrul furnalist Nicolae Mărculescu, format la școala marilor șantiere naționale ale tineretului.”Cel mai brigadier dintre toți brigadierii, om care nu a inventat ceva formidabil, dar a muncit asiduu pentru Hunedoara, pentru furnalele ei, pentru focul și metalul înfrățite în lupta pentru bine și durată”- scria prin 1979 poetul Valeriu Bârgău,fie-i țărâna ușoară!
Nu doar din motive personale, din subiectivism mă simt bine și împlinit că la focul ce-l credeam de nestins al Hunedoarei am întâlnit și cunoscut persoane, de fapt personalități, care, deși nu au fost onorate cu titluri de eroi și cu medalii, sunt onorate și astăzi de comunitatea celor rămași hunedoreni. Despre inginerul Mircea Penescu am amintit în alte articole, dar trebuie să reamintim că, și atunci ca și azi, politica, adică ticăloșia politică face victime între cei neobișnuiți să stea în poziția ghiocelului. Iar directorul general Sabin Faur a fost nevoit, sub presiuni înalte, să-l demită pe colegul și prietenul său Penescu… Domnul Valentin Răileanu este un… pilon al creșterii combinatului din anul 1948, și s-a ridicat concomitent cu combinatul până la funcția de șef al Seviciului planificare. Funcție de mare răspundere pe-atunci, dar este și martor trist al descreșterii până la dispariție a uzinei sale dragi… Dr. ing. Nicolae Păcurar a făcut parte din grupul care a pus bazele Facultății de subingineri din Hunedoara, expert rămas fără teren de aplicare, moriv pentru care a ajuns să-și etaleze competențele prin India… Și Ucraina… Dr. inginer Doru Gaita mi-a reținut atenția și respectul pentru curajul de a obiecta la schimbarea numelui ICSH în IACRS ( Întreprinderea Antrepriză de Construcții și Reparații Siderurgice), atrăgând atenția că întreprindere și antrepriză definesc același lucru… Nebăgare de seamă și a lingviștilor. A ajuns director și a rebotezat firma cu numele de când o știa dânsul ca inginer nou angajat: ICSH! Dar și aceasta a împărtășit soarta combinatului, a combinatelor, a siderurgiei românești…