A fost odată… Așa încep legendele… A fost o singură dată Michael Klein ! Și legenda lui. Și va mai fi doar în inimile celor care l-au iubit! Iar cum cei care l-au iubit şi îl iubesc sunt încă mii de oameni, înseamnă că Mişa există, trăieşte! În Nemurire!
Astăzi, 2 februarie, se împlinesc 25 de ani de când inima călită din ce mai nobil oţel de Hunedoara, inima lui Michael Klein a încetat să mai bată. Departe de Ţară, în Germania, la Uerdingen, în timpul unui antrenament obişnuit al echipei Bayer, sub privirile năucite ale colegilor săi, și antrenorului Friedhelm Funkel, care, după groaznica întâmplare, a declarat: „Ne-am întors recent din cantonamentul desfăşurat în Portugalia, unde Klein a lăsat o impresie extraordinar de bună. A fost foarte eficient, iar dispariţia lui ne şochează pe toţi. Era un tip extraordinar”.
Mișa n-a fost un răsfăţat al presei, n-a fost un fotbalist căutat de fătuțele cu microfoane în mâni… A fost, în schimb, „Jucătorul-care-nu-se-vede”, fotbalistul care face jocul, pălmaşul echipei. Și, timp de un deceniu, a fost liderul incontestabil al generaţiei sale! În care a escaladat înălţimile aerului tare al marii performanţe, din curtea unei şcoli hunedorene până la fotbalul profesionist german, jucând un deceniu sub Tricolorul ţării de origine !
Născut la 10 octombrie 1959, la Amnaş-Sibiu, Michael Klein a fost luat de Mircea Pătraşcu din curtea unei şcoli din Hunedoara şi dus la Corvinul, dat pe mâinile şlefuitorului de diamante hunedorene, Mitică Pătraşcu. A jucat de 90 de ori sub Tricolorul Românesc, între 11 noiembrie 1981 şi 13 noiembrie 1991, debut şi sfârşit internaţional cu Elveţia. În 1989, când a plecat de la Hunedoara, s-a căsătorit cu Adriana, iar când a închis ochii, fiica lui, Michaela-Dominique avea un an şi opt luni.
Presa timpului consemna tragicul eveniment cu sinceră consternare, nemărginită durere.
„O forţă dezlănţuită a naturii, un om în afara parametrilor convenţionali” – aşa a trăit, aşa a şi dispărut, spunea atunci profesorul Ion V. Ionescu.
Iar Mircea Lucescu certifică:”A avut o carieră extraordinară şi nu merita să sfârşească aşa. Când l-am descoperit era mijlocaş, dar l-am transformat în fundaş stânga. Nu a comentat. Era tenace şi avea o rezistenţă fizică extraordinară. Şi ca om era un caracter aparte. Se dăruia în totalitate atât în teren, cât şi în afara lui, când cineva îi cerea ajutorul… L-aş pune în orice echipă a mea. Nu am mai avut de- atunci un fundaş stânga ca el! Era la un nivel extraordinar. Tactic, era un fotbalist impresionant, iar şutul său era devastator.”
În „Sportul Românesc” din 10 februarie1993 propuneam pe pagina întâi: „Stadionului din Hunedoara – numele lui Michael Klein!” După vreo șapte ani faptul s-a împlinit… Astăzi are și statuia promisă acum 25 de ani! Noroc de vorba aceea a noastră, cu Omul care sfințește locul! Care este proprie unor… Oameni care fac! Reiau un titlu al unei cronici sentimentale în care consemnam că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a promis, în prezența unei numeroase asistențe, la omagierea din 2 februarie 2017, la bustul lui Michael Klein, că peste un an aici va fi dezvelită o statuie a marelui fotbalist. Iar, astăzi, 2 februarie 2018, la comemorarea a 25 de ani de la despărțirea Hunedoarei de Mișa, foarte mulți hunedoreni vor fi prezenți la dezvelirea noii statui! Și tot ei așteaptă reconstrucția și modernizarea stadionului ce poartă numele fotbalistului-simbol. Unde, probabil la intrarea prncipală, va fi relocat bustul înlocuit cu statuia. Stadion de care se leagă mari speranțe ca și o nouă echipă Corvinul de performanță să se relanseze acolo.
Dezvelirea statuii, operă a sculptorului Albert Sofian, din Sibiu, după poza care însoțește acest text- expresie… vie a descătușării unei forțe-, va fi oficiată în prezența unui apreciabil grup de foști fotbaliști, coechipieri la Corvinul, la Dinamo și la Națională cu marele dispărut, de antrenori și oameni de fotbal, jurnaliști și locuitori ai oarșului.
Remus Vlad: “Mă bucur nespus că, după 25 de ani, lumea nu l-a uitat pe Michael Klein. Dimpotrivă. Hunedorenii omagiază cu recunoștință un fotbalist polivalent, puternic, combativ. Pe care am avut plăcerea și onoarea să îl antrenez la Hunedoara. Care reprezintă fidel perioada de glorie a Corvinului din anii 80-90”
Odihneşte-te în pace, Mişa! Într-un fel eşti mai fericit… N-ai apucat să prinzi mizeria în care a intrat fotbalul românesc, cel despre care vorbeai atât de frumos, atunci, în chinul durerilor de după accidentarea la gleznă din minutul 2 al meciului cu Elveţia… „Poate să fie ele şi două Germanii, tot pentru România joc”!
Vă rog, iubitori ai fotbalului, nu vă refuzaţi azi o lacrimă în colţul ochiului; lăsaţi-o să lumineze amintirea lui Michael Klein!
