Marți este, pentru lumea fotbalului ce s-a jucat cândva la Hunedoara, ziua de naștere a lui Michael Klein. Mișa ar fi împlinit 58 de ani. Regret și sufăr că nu pot să-i adresez cuvenitele urări. Adresez însă aceste rânduri de… neuitare celor care l-au văzut jucând și l-au iubit. Dar și celor care nu l-au văzut jucând fotbal de clasă mondială. Încerc să vi-l reamintesc… viu, vivace și dăruit până la epuizare, rememorând câteva secvențe personale, care l-au impus ca mare fotbalist; cel mai mare pe aceste locuri hunedorene!
Într-un top strict sentimental al fotbaliştilor români la finele anului 1991, în care fotbalul românesc a trecut prin rezultate neplăcute, mi-am permis să-l aşez pe primul loc pe Michael Klein! Singurul fotbalist care, timp de un deceniu complet, s-a distins prin constanţă şi randament, fiind unicul supravieţuitor al Naţionalei 1981. Lansată la Berna, 0-0 cu Elveţia. Naţională care s-a tot ridicat, în Europa- pe locul 7 în 1984, apoi în Lume, până-n 1991, când a capotat la Sofia… Dar fără Mişa. Da ! Klein a fost, în „deceniul hunedorean” la Naţională, omul cu pasele de gol la Limassol ( 1-0 cu Cipru, gol Boloni) și Bratislava ( 1-1 cu Cehoslovacia), ambele în preliminariile pentru EURO 84. Apropo. Meciul… pe viaţă şi pe moarte de la Bratislava, în ajunul aniversării Unirii de la 1 Decembrie 1918, pe atunci nu Sărbătoarea Naţională, ci doar de suflet. (Motiv pentru care mi s-a permis să-mi intitulez cronica sentimentală ce urma să apară chiar a doua zi, 1 decembrie: ” Felicitări Tricolori !” Și atunci, ca și azi, era cam… naționalist să faci apel la Tricolor. Evident, numai în România e un păcat să fii naționalist!). N-am să uit nicicând „fotografia” chipurilor lui Mircea Lucescu şi Mircea Rădulescu, din ultimele clipe ale meciului de la Bratislava. Era 1-1 şi meciul parcă nu se mai termina; Lucescu, cu mâna stângă îşi frângea bărbia, între ei, capul lui Mircea Pascu, cu privirea pierdută – toţi trei stane de gheaţă… A fost, ca încărcătură psihică, a jucătorilor şi antrenorilor, cel mai greu meci pe care l-am văzut (la TV). Care, o dată ratat, ar fi însemnat ratarea unei generaţii şi, posibil, zic vorbă mare, ratarea marii afirmări internaţionale şi mondiale ulterioare. Dar Bratislava 1983 a însemnat şi atestarea valorică a şcolii hunedorene la Naţională! Gabor a ratat uimitor deschiderea scorului, Geolgău n-a ratat însă pasa înapoi, de pe corner, a marelui fotbalist Mişa Klein. Iar Mircea Lucescu s-a calificat antrenor tot de la Hunedoara, de unde s-a ridicat selecționer cu… copiii Hunedoarei.
Tot Mișa a fost omul cu golul de la Vlora ( 1-0 cu Albania, tot în preliminarii europene). A… ridicat pianul pe scări, cum a zis atunci, neelegant, selecţionerul Jenei… Cu gândul la meciul următor, în care… virtuozii, soliştii, erau așteptați să… cânte la Viena. Fără golul de la Vlora se mergea la Viena doar ca turişti în Prater… Ceea ce s-a şi întâmplat, virtuozii nefiind în voce…
Klein a adunat în deceniul său 90 de prezenţe sub Tricolor, o medie de 9 pe an, şi a încheiat după o accidentare în minutul 3, tot într-un meci cu Elveţia, la Bucureşti, spunând scrâşnind de durere că pentru el e important să joace numai pentru România, chiar dacă trăieşte bine în Germania celor două … Germanii. Unde, după un an şi vreo patru luni, a murit ca secerat!… A murit, la propriu, pentru fotbal ! Nu și în inimile, sufletele celor care îl îndrăgesc.
Iar Corvinul lui Mişa Klein era… Barcelona! Cum, inspirat, Nelu Petcu îi povestea unui ziarist povestea frumoasei echipe hunedorene ce făcea spectacole precum Barcelona lui Messi, în forma sa de grație…
Michael Klein, Mişa, a trăit şi a murit în afara parametrilor normali, vorba antrenorul său, Ion. V. Ionescu, la vremea celor 3 goluri pe meci ale Corvinului.
Dumnezeu să-l odihnească pe Mişa al nostru! Care, în curând, va avea și statuia promisă în ziua înmormântării. După 25 de ani. Niște… Oameni care fac împlinesc promisiunea!