Cronica sentimentală. A fost o vreme când, la Deva, MUREȘUL era…. și FOTBAL !

Deseori, amici şi nu numai, mă întreabă, nu fără temei, de ce scriu rar sau prea puţin despre fotbalul devean. Acum, nu numai pentru a le răspunde, încerc o trecere în revistă a unor oameni, persoane şi chiar personalităţi, care au marcat locul la poalele Cetăţii, au călcat iarba cochetului stadion, făcând-o când mai…verde, când mai arsă, de prin 1970 încoace… Au fost câteva încercări de trecere spre eşalonul 2, pe vremea antrenorului Mircea Zeană şi a secundului său, Mircea Miron, viitorul secretar de cursă lungă şi eficace al forului judeţean sportiv, profesionist de certă probitate.  Când poarta era apărată de Liviu Adam,  personaj legendar, tehnician veterinar profesionist stimat, om cu o ținută și eleganță ireproșabile, motiv pentru care i se spunea doctorul. Mureșul a fost chiar şi la un baraj de promovare, la Sinaia, pe vremea legedarilor Csergo şi, îndeosebi, Szekely. Acesta, impresionant  prin alura de uriaş, cât şi prin modul în care îşi conducea spre victorii, peste ani, echipa de la Certej, bineînţeles Minerul, în Divizia C… Dar saltul real, durabil şi anual susţinut cu noi ” contingente de importuri”, jucători, ba chiar … fotbalişti, s-a produs între anii 1970-1973. Pe vremea cuplului de conducători de club Dumitru Cepănaru şi I. Anescu, care l-au adus ca antrenor pe Ladislau Vlad.  Profesionist şi împătimit până la sacrificiul personal, iubit şi controversat în acelaşi timp, mai ales de colegii săi fără rezultate, Laci Vlad a promovat Mureşul în “B” , în 1973,  beneficiind de un lot numeros: Rusu ( Vasile Rusu, fie-e țărâna ușoară!)- Ceauşu I, Ceauşu II, Pop ( Teodor, secundul de mai târziu al lui Jackye Ionescu la Jiul şi principal la “U” Cluj, la promovarea în “A” în 1980), Puia, Stanciu, Nenu, Iancu, Macovei ( Ghiţă, sau Grigore, arbitrul divizionar A de mai târziu şi observator), Gherga, Tarcu (un talent pur, dar ca toate talentele…),  Precup, Macavei, Achim ( un fost mare talent al Jiului, care bătuse de unul singur, cu trei goluri marcate, pe Steaua, pe timpul când acolo antrena Constantin Ardeleanu), Stark, Haidu, Uilecan, Mircea Marian, Mihai Marian, Moţ, Naghi, Sereş, Stoian, Covaciu, Petre Grigore ( transferat la Jiul și ulterior la Suceava, coleg cu Cașuba), Nelu Ardelean, viitorul manager al echipei  europene de handbal REMIN Deva, Fane Dubinciuc (la Corvinul ajunsese unul dintre cei mai valoroşi libero din campionat). Dintre aceştia, Mircea Marian a făcut o oarecare carieră la Dinamo, Costică Uilecan- Dumnezeu să-l odihnească!- a ajuns la UTA, marele antrenor Nicolae-Coco Dumitrescu făcând o adevărată pasiune pentru el. Iar de la Dinamo a venit Moţ, după ce trecuse Oceanul cu… Dinu într-un turneu de pregătire… După câţiva ani buni în “B”, în care  a fost lansat și Ioan Varga, ajuns la Jiul și la Dinamo, au urmat vreo 5 campionate în “C”, timp în care a evoluat şi sub denumirile Explormin şi Mureşul-Explorări, revnind în “B” în 1984, sub conducerea cuplului Ioan Socol şi Octavian Cojocaru, disponibilizaţi de Corvinul…

A urmat un nou contingent de “importuri”, a revenit, definitiv, şi L. Vlad de la Oradea, unde îl lăsase pe Gigi Staicu să savureze promovarea Crişului în “A”. Aşa au ajuns aici Petre Şchiopu de la UTA, Mario Gruber, de la Jiul, Selymessy de la Braşov, Sisy Szilaghi, Mitică- Dumitru Cojocaru, de la Sportul studenţesc, Arpad Szucs, de la Oradea, Victor Oncu şi Cantemir Buciuman, de la Aurul Brad… Echipă bună, joc spectaculos, marca  goluri multe, primea puține, având portari buni, Molnar și Balla. Iar sub antrenoratul lui Nicolae Oaidă, “Mitici” Cojocaru a devenit primul libero golgeter, materializând ideea, la modă, a apariţiei omului în plus, surpriză, nemarcat, în atac…Din acea echipă s-a ridicat Arpi Szucs-Suciu, cum îl scria presa şi nu protesta nici el , nici nimeni, ca și cei doi Szatmary, de la Steaua şi Dinamo, rebotezaţi Sătmăreanu, nici Alexandu Nagy, de la Crişul, apoi Jiul, scris N. Alexandru, sau Rozsnyay, transcris Roznai… Acest Szucs a fost transferat de urgenţă, pentru retur, la Jiul, în 1974, cu care a câştigat Cupa României, după finala cu Poli Timişoara. Iar marele scriitor Eugen Barbu îi beştelea pe antrenorii Naţionalei că nu-l văd “pe acest tânăr”, deşi Arpi se apropia de 30 de ani… În timp, la Mureşul au mai prestat cu succes regretatul director al Centralei Miniere Ion Ştefănescu, antrenorii Petre Dăscăliţă, Adalbert-Bela Kassay, scris Casai, în trecere spre…FRF, unde a fost secretar general, aparent nemuritor… Traian Ivănescu, Constantin Ştefan, Dumitru Borcău, Teodor Pop, Gheorghe Ţurlea, Carol Gal… Au apărut şi jucători noi, Balla, Naghi, Sava, Bucur, Fogoroşi, Nicoară, Ştef, Vasile Vidican , de la “U” Cluj, Preda, Tirchineci, Mechimici, Dumitreasă, Oluşuteanu, Vasilică Vălăşuteanu. Dar, dintre toţi, Bepy Szabadoş s-a ridicat cel mai sus, fiind cel mai selecţionat junior devean. Iar Titi Teaşcă l-a luat la Steaua pentru a alcătui tripleta Agud-Amarandei-Szabadoş, “cu care voi câştiga campionatul”, zicea “cel mai bun antrenor”, care nu a cucerit nici un titlu. Dar, desigur,  cel mai…irosit talent de la poalele Cetăţii a fost Bogdan Rădos…

O vreme, prin 1997, echipa a purtat un nume de împrumut, Vega, şi era condusă de fostul prefect Nicolae Stanca, antrenată de Ionel Stanca.  Lotul îi cuprndea pe Rahoveanu, Fartușnic, Tănasă, Fl. Voinea, G. Ștefan , Em. Popa, Fl. Danciu, Luca,  Elek Szemely , Fl. Berindei, P. Naniu, Grosu, Chiliman. și alții. Lot din care  se distinge Elek Szemley, cu…. urcări- la U și CFR Cluj, și, de-o vreme, pe  banca tehnică, ca antrenor secund ori principal.

 Când sponsorului  din ultimii ani de supraviețuire, Agrocompany, i-a slăbit forţa economică necesară susţinerii unei echipe divizionare, Mureșul Deva a dispărut discret.  În chiar anul 2011, în care împlinea   90 de ani.  Revenirea… încă este așteptată! În prezent încearcă Ioan Petcu să construiască o echipă aptă să-și asume    promovarea într-un eșalon superior. Să dea Domnul!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara         Mașină cuprinsă de flăcări în centrul Devei         Nu mai trec pe la casierie. Reacția dascălilor după vacanța (intersemestrială) în Tanzania         Arestați pentru tâlhării         Recidivistul care primeşte daune morale de la Poliţie după ce ar fi fost muşcat de un şobolan în arest         Revolta arheologilor de la Micia, oraşul antic tăiat de calea ferată de mare viteză         Poezie și filozofie         Şefa Inspectoratului Şcolar şi trei dascăli au petrecut o vacanţă (intersemestrială) ca în poveşti în Tanzania         “Jihad financiar”/ Sute de executări silite ar putea fi puse în aplicare         Hoții au dat atacul într-un spital din Brad         Primăria Deva a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare         Accidentul din apropierea Devei, produs după „un raliu” pe gheață         Un șoricel s-a rătăcit prin mall         Secretele turnului medieval de la Răchitova         Ancheta uitată în sertare. Familiile oamenilor ucişi aşteaptă de 8 ani să li se facă dreptate         Hunedorean îngropat în zăpadă, salvat de jandarmi         Ajutor pentru localnicii din satele izolate ale Munților Apuseni         Accident grav la Chișcădaga         PRESIUNI/ Senatorul Resmeriță: ”Ori începe recalcularea pensiilor, ori șeful Casei de Pensii pleacă!”