Ciopor de deontologi

me

Potrivit DEX – CIOPÓR, ciopoare, s. n. 1. Grup de animale de același fel (și de aceeași vârstă). V. cârd, cireadă, turmă. 2. Grup, ceată, mulțime de oameni. Ca să nu avem discuții, să nu se simtă nimeni lezat, eu mă refer la explicația cu numărul 2. Nu știu de unde, Doamne iartă-mă, i-a lovit, pe mulți dintre colegii mei, deontologia fix în moalele capului. Își reproșează, își zic voalat sau nu, se supără unii pe alții. Mă distrează la maximum când îi aud că spun despre ceilalți că nu ar avea DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ. Sunt tare prețioși, micuții. Ne ducem tot la DEX, ce zice așa – DEONTOLOGÍE s. etică profesională. Prin urmare, deontologii vieții se exprimă și pleonastic. Ce să zic?! E plină lumea de deontologi, e ciopor de ei. Din păcate, mai rău stă lumea la caractere. Nu mai suport să aud cum se tăvălesc în chinuri cei care pleacă de la un ziar, televiziune sau post de radio. Patronii, care până mai ieri era pâinea lui Dumnezeu, azi devin cei mai mari nenorociți din lumea asta. De ce nu au spus-o cu subiect și predicat când erau acolo? Atunci îndoiau spinările, se întreceau în pupat dosul și făcutul pe plac. Mai mult, chiar dacă patronul nu le cerea nimic, făceau ei exces de zel încercând să gândească ei cum și ce i-ar plăcea acestuia să audă. Nu țin nici partea patronilor, că se pot apăra ei singuri, și nici aceștia nu sunt frați cu Sfântul Petru. Totuși, mă deranjează când aud cioporul de deontologi plângându-se. Am demisionat de vreo patru ori în viața mea, am făcut-o inclusiv prin SMS sau e-mail. Când nu mi-a mai convenit ceva, am plecat, nu înainte să spun exact ce nu îmi plăcea. Uneori, se poate să fi fost chiar eu de vină, dar nu cred că atitudinea mea publică față de cel de care m-am despărțit a fost de victimă. Și știți de ce? Libertatea se ia, nu se cere!

În rest, vă doresc tuturor tot binele din lume, dragi deontologi. N-o să intru niciodată în polemici. Fiecare își câștigă bucata de pâine cum crede de cuviință. Nu mă interesează să dau lecții nimănui. Spatele drept, privirea înainte!

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Dreptul la o locuinţă, câştigat în instanţă. Plus daune de 10.000 de lei!         Rezidenţii, aşteptaţi să rezolve criza de medici din spitalele hunedorene         Asfalt pe drumul alternativ spre Straja         Aproape 3.000 de elevi susțin prima proba scrisă la Limba Română         Sărbătoare dedicată pionierului aviației române         Ansamblul Românașul al Liceului de Arte „Sigismund Toduță” în China         Eleonora Carmen Hărău: „Să ne vindecăm de PSD, ca de pojar!”         Accident pe șoseaua Hunedoara – Deva         Promovare cu emoții: CS Hunedoara a învins Voința Lupac         Caravană medicală. 50 de medici și asistenți militari, pentru sănătatea Ţării Haţegului         Vor să cureţe Parângul de ilegalităţi şi dejecţii         Accident rutier grav pe DN 66 Hațeg – Călan         Șofer băut a intrat cu mașina în gard         Soluție în dosarul în care Episcopia Devei și Hunedoarei reclamă deținătorii mărcii Arsenie Boca         Liviu Dragnea, condamnat din nou la închisoare         Parcarea Publică din Piața Unirii va închisă timp de trei zile         Iulian Ceia speră la eliberarea din închisoare         Politicienii care își asigură laudele cu sume mari, din banii localnicilor         PNL schimbă ”echipa” în Consiliul Local Petroșani         Blocat de viitură în Parâng