Se tot vorbește despre criză, despre cât de rău merg toate. E posibil așa să fie, dar oare și bunul simț o fi intrat în criză? Care ar putea fi interesul celor care și-au deschis magazine, farmacii, crâșme sau chioșcuri? Să își vândă marfa? După ultimele pățanii am impresia că nu.
Intru la farmacie, acum câteva zile. Răcită praf și cu o durere cumplită de cap. Cer niște medicamente și scot 100 de lei. A sărit farmacista la mine de parcă i-am arătat un CEC fără acoperire. „N-am să vă dau rest! N-am să vă dau rest!”, a zbierat nemulțumită. Atunci bine, închide și du-te acasă! N-am știut că e datoria mea să vin cu mărunțiș la farmacie.
La magazin, am greșit ieșirea de la casă. E drept că intru rar de tot de super/hypermarketuri. „N-aveți voie!”, a urlat casiera de parcă scosesem un pistol din geantă. De eram mai slabă de înger, făceam un infarct. Mă simțeam ca o infractoare, cu toți ochii celor din magazin ațintiți asupra mea.
Am crezut că la chioșc e mai bine. Vai! În fața mea, vânzătoarea spărgea semințe cu o viteză amețitoare. Am rămas privind-o, fără să știu dacă îmi mai trebuie ceva.
La o instituție, doamna de la ghișeu părea că nu a mai văzut mâncare de ceva vreme. Nu se poate explica în alt fel modul în care înfuleca și faptul că nu își dăduse timp să fugă cu mâncarea din fața clienților. Cum s-o mai deranjăm?!
Taximetristul avea și el o problemă de familie. Răgea la telefon în timp ce conducea. „Să nu se joace cu mine, că vede ea! O las fără nimic!”, se destăinuia el. Credeți că îi păsa că avea un client, care plătise cursa și pe care trebuia să îl ducă în siguranță?
Să dai un telefon și să ceri o informație pe la un furnizor de servicii e greșeala vieții. După ce aștepți până te ofilești, ți se răspunde obraznic, de parcă i-ai cerut leafa pe o săptămână.
Când crezi că nu se mai poate întâmpla nimic, te duci la un restaurant, vrei să mănânci și tocmai primești niște legume prăjite, dar cu urme de ziar ars pe ele. Eu, una, m-am bucurat că nu era cel de miercurea, că poate îmi vedeam figura pe vânăta coaptă!
