BINE CĂ EȘTI TU DEȘTEPT! Naționalismul care umilește nația

Da. Au existat și există forme de naționalism care dau cu nația de pământ, care o strivesc sub greutatea demagogiei și nesimțirii, care fac rău ireparabil cu orice nouă manifestare a lor.

editorial volodia macovei

Așa s-a arătat naționalismul visceral, năuc și atotdistrugător – fără repere, fără considerații, fără argumente punctuale – al lui Corneliu Vadim Tudor și apropiaților săi într-ale patologiei politice românești – luând politica românească în întregul ei de bolnav cronic. Așa se mai arată, prin diverse medii de propagare a informației, naționalismul paranormal, suprasenzorial, superpatriotic, buricoterric până la demență, al unor personaje care, tocmai pentru că nu au citit mai nimic și nici nu intenționează, conţine adevăruri construite din nimicul aflat în dotarea lor, evident folosind, la întâmplare, în cuvinte „grele”: țară, dragoste, patrie, conducător, trecut, istorie, steag, luptă etc.

Peste toate, însă, naționalismul îngrozitor de fals cu care Victor Ponta ne siluiește din înaltul declarațiilor sale năucitoare este de departe cel mai periculos. Nu revin cu observații asupra dungilor patriotice și mesajelor de mândrie națională folosite la alegerile europarlamentare: despre acelea s-a tot povestit. Numai că acum, înainte de debutul oficial al bătăliei pentru Cotroceni, Ponta sare calul până dincolo de cușma lui Mihai Viteazul și coroana regilor.

În construcția mediatică circărească de la sfârșitul săptămânii trecute, cu un congres televizat inclusiv între pesediști, din centrul arenei, de la Alba Iulia, măscăriciul bizar care se vrea președinte a tunat, cu o nerușinare fără seamăn, faptul că se vrea înfăptuitor al unei noi Mari Uniri. În mintea sa, tulburată de sevrajul puterii ce se vrea consumată zilnic până la halucinație, dar și de o frică ciudată de neant, Victor Ponta se pune pe același piedestal cu toți marii oameni de stat români, cu marile personalități care au scris, prin faptele lor, istoria neamului. În nebunia sa, ca entropie în creștere, Ponta, frustrat și ciudos în viața de zi cu zi, se vede, într-o oglindă șuie, salvatorul neamului românesc, erou național, ctitor între ctitori… Dumnezeule! Luați-i, vă rog, domnilor, jucăriile de om de stat și cărticica aceea roșie de sub pernă!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 1 =

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe Calea Zarandului         Accident rutier în Cristur, pe șoseaua Hunedoara – Deva         Consiliul Județean pregătește banii pentru refacerea șoselei spre Sarmizegetusa Regia         Soarta tristă a așezării romane de la Micia, locul istoric care ar fi putut aduce turiști         Un polițist din Hunedoara a prins un tâlhar, după ce l-a alergat pe străzi         ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat