Cetățeanul Vasile, dacă își fotografiază votul la alegeri sau îl arată cuiva, violează secretul votului și este pedepsit penal. Parlamentarul Ghiță, slugă de partid (că altfel nu-i pot spune, dacă are atâta respect pentru lege, încât o calcă în picioare la ordinul șefilor de partid), nu pățește nimic dacă, în timpul votului SECRET cu bile în Parlament, își arată bilele când votează. Asta în condițiile în care, conform prevederilor legale, chiar birourile permanente parlamentare sunt obligate să asigure secretul votului cu bile. Așadar, deși există prevederi clare în ambele situații, legea românească funcționează doar pentru cei din afara politicii.
Dar nu este un lucru nou și am tot vorbit despre această mizerie a aplicării legii în România, exemple fiind cu duiumul. În astfel de condiții, despre ce democrație și stat de drept vorbim în România? Consecința firească este atractivitatea apartenenței politice și a structurilor statului numite politic – spații unde ești protejat de efectele legii și în caz de hoție, și în caz de escrocherie pe bani publici, și în caz de divulgare a secretelor de tot felul. Intrând în politica mare, ești un supra-cetățean, intri în elita care plutește, mocirlos dar sigur, deasupra legilor și regulilor societății.
La votul de miercuri, din Parlament, pe automutilarea pesedistă, s-a arătat, încă o dată, care este construcția umană a politicienilor români: liderii, tirani lacomi și mereu înspăimântați că și-ar putea pierde puterea, membrii de partid, ciocoi slugarnici, gata să calce orice pentru a fi în grațiile stăpânilor. Dacă nu mi-ar fi fost silă, m-ar fi înmuiat puțin mila în fața imaginilor cu indivizi, aparent întregi, vârându-și speriați degetele cu bile înspre aparatele de filmat, croșetând cu privirea mai des către vârful pantofilor, sau a imaginii doamnelor cu bilele în vârful unghiilor lăcuite și privirea în propriul decolteu. Dacă ar avea cineva răbdarea să studieze gesturile celor care au votat „secret” cu bilele la vedere, om cu om, ar ieși de o carte densă de psihologia umilinței. Și poate ar merita, măcar pentru a cuantifica dimensiunea josniciei la care s-a ajuns în politica românească.
Este prea puțin important rezultatul votului de miercuri, în care o silnicie politică a blocat manifestarea unui vot liber, de conștiință – cât ar mai fi din ea. Pentru că, indiferent de rezultatul acestui vot, România, cu clasa politică pe care o are, cu mare parte din parlamentarii care fac legi pentru prostime, nu poate schimba direcția pe care merge de un sfert de secol, respectiv cercul vicios pe care nu-l va părăsi niciodată. Dar este important de reamintit de ce suntem captivi în această mocirlă: pentru că o majoritate zdrobitoare de votanți respinge educația, valoarea și moralitatea ca suport pentru o politică în slujba cetățeanului. Cetățeanul român majoritar electoral demonstrează, de fiecare dată când votează, că nu există niciun rău suficient de mare făcut de politicieni care să-l determine să ceară onoare și responsabilitate, educație și moralitate din partea celor care îl reprezintă și conduc destinele țării.
Se vorbește mult despre o nouă generație, care ar fi capabilă să schimbe lucrurile. Din nefericire, este o generație care, în vârtejul dominat de promiscuitate al supraviețuirii într-o societate bolnavă, nu reușește să producă lideri de opinie educați, consecvenți, charismatici și dedicați în sensul unui sacrifiu la care nu se înhamă nimeni. Din puncte răsfirate pe harta societății românești, oricât de multe ar fi acestea, nu construiești nimic în lipsa legăturilor – e doar utopie care se împrăștie la cea mai mică pală de vânt, supraviețuind pur teoretic în spații virtuale. Cu astfel de utopie nu poți învinge un monstru uriaș căruia corupția și lăcomia i-au creat carapace de nepătruns.
Nicio scăpare să fie singura noastră șansă, cum ar spune un hâtru?! Oricum, speranța, acum, stă, mai degrabă, într-o minune, într-o soluție pe care, încă, nu a intuit-o nimeni.