11.7 C
Deva
marți, aprilie 16, 2024

Bărăbătuşul ei umblă la alte borcane

barfa balan orastieDoamna dumnealui – a celui cu imaginea pătată din poză, este plătită de la stat. Şi stă. Întâia Doamnă a municipiului este dăscăliţă. Nu ştim ce predă şi nici nu ne interesează. Dar ne putem imagina ce ar putea mneaiei să imprime în comportamentul elevilor. Chiulul. Se zice – că de n-ar fi, nu s-ar povesti – cum că Întâia Doamnă a fost atinsă de o boală oarecare. Boala ca boala, dar pe Distinsa a pus-o la pat banalitatea beteşugului. Adică cum să fie celebritatea târgului lovită de o „aia”.  Bârfitorii zică că Madam n-a mai dat pe la şcoală hăt de multişor. Şi banii – că Dânsa şede cu foaie de boală, pe bani – zice-se că i-ar fi ridicat omul cu imaginea mânjită din poză.

Zilele de lucru ale săptămânii trecură în zbor şi veni duminica Maialului. Zaiafet, tată!

Petrecere de la care nu putea lipsi Prima Doamnă. Asta după ce, cu o zi mai-nainte, sâmbătă, Distinsa a fost la urdinişul stupilor patronaţi de Cel Ales. N-a prins nimic din hărnicia albinelor, fiindcă în prima zi lucrătoare de după paranghelie iar a picat, beteagă, la pat. Mucaliţii spun că Primadona ar fi predat lecţii de lene albinelor. Că şi dacă n-o să mai producă miere, nu-i nici un bai. Bărăbătuşul ei umblă la alte borcane…

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/